Fashion report - how neon green are you?

A sosit ziua înţolirii, sfânta zi a... răbdării de a căuta prin magazine şi magazinaşe câteva pise vestimentare de primăvară-vară. După un 'browsing' printre umeraşe şi manechine de plastic cu talii imposibile am concluzionat că a fost mai distractiv şi mai terapeutic să mă uit cum băetzii de la Ralsi îmi schimbă cauciucurile la bestia albastră (vrrrum, vrrrum) şi să aflu care-i povestea cu 'şurubul de siguranţă'. De ce? Păi, în afară de bluziţe voalate, cu floricele, stil hippie (fie strânse cu o curea de prost gust la mijloc, fie largi, pornind de sub sâni în jos, gen “Are u pregnant?”), ceva 'shorts' - aceiaşi care s-au purtat şi peste iarnă cu ciorapi groşi, într-un contrast de puţine ori reuşit - ceva rochii care urlă “Vintage!” (acelea fără decolteu, un fel de '40's at the office') şi ceva pantaloni care se termină mai sus de glezne (duşmani declaraţi ai 'chicken legs' şi ai şoldurilor) nu am văzut mai nimic.

Animal print-ul e 'still in' (probabil aprind lumânări la altarul greşit când mă rog să dispară trendul), deşi vedeţi că 'zebra' a luat faţa 'leopardului' iar 'tigrul' nu cred că mai merge decât la drum de seară pe alei mai puţin luminate.

La capitolul shoes se pare că va trebui să continuăm să păşim şi anul ăsta cu foarte mare grijă pentru că mai toate modelele au platforme, care, mai mult, par să fi crescut cu vreo 2-3 centimetri (aviz fanelor care îşi imaginează că pot ajunge la terasele din Unirii fără să facă entorsă - poate doar la braţul iubitului, că, din păcate, nu sunt bastoane 'fashion' care să 'match the shoes'... încă).

Atât la haine cât şi la shoes culorile sunt 'fermecătoare' în acest sezon. Se poartă de la cărămiziu la portocaliu şi piersică, de la verde pastelat la verde neon şi de la albastru spălăcit la albastru cerneală (remember uniforma din generală). Dar nu disperaţi, se mai găseşte şi alb şi negru - o să daţi de ceva tricouri, deşi vă avertizez că sunt mai greu de observat sub ştrasurile de pietricele strălucitoare ce rămân în maşina de spălat după prima purtare.

Ca şi anul trecut calitatea materialelor este destul de proastă, am luat la mână câteva articole şi am încercat să văd ce le deosebeşte de cârpele de bucătărie; nu am găsit prea multe diferenţe. Preţurile? Sunt aproape acceptabile; ca de obicei, veţi găsi aceeaşi bluziţă subţire, cusută timid, la 35 lei dar şi la 75, depinde dacă o luaţi din magazinele care vă dau pungi de plastic sau din cele care vă pun cumpărăturile în plase de carton (true fashion addicts know there’s a big difference!).

În concluzie, mi-aş dori să am talent la croitorie pentru că draperiile de acasă arată apetisant.

Cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi

Se făcea cum că eram prin mall în căutarea sfântului graal al cizmelor; şi, fiindcă nu era prima incursiune de acest fel, păşeam hotărâtă şi încruntată cu desţinatia clar conturată în minte. Nu ştiu exact cum s-a întâmplat, cred că am încetinit ca să depăşesc un grup de persoane mai puţin grăbite, că m-a agăţat cu privirea o domnişoară de la ceva stand. Într-o secundă a fost lângă mine şi a început să mă întrebe dacă îmi fac singură manichiura, dacă folosesc produse dedicate, dacă am mâncat de dimineaţă şi altele din aceeaşi categorie. Încă încercam să mă adaptez schimbării de situaţie când, m-a luat de mână, m-a dus la stand şi a început povestea pilei de unghii fermecate… Nu puteam să o opresc, deja îmi lustruia o unghiuţă cu sârg în timp ce continua să vorbească repede în texte exersate de prea multe ori. Era prea târziu să zic că nu mă interesează, plus că fuga era exclusă - având o unghie captivă. Un minut mai târziu, îmi dădea cuticula cu ceva ulei, la fel de fermecat ca şi pila, îmbogăţit cu elixir magic şi cu minerale de la marea moartă şi-mi spunea că oferta include şi o cremă de mâini pe care a trebuit bineînţeles să o încerc şi să fiu de acord că intră repede în piele. Preţul cutiei care îmi garanta nişte mâini şi unghii de vis era 2 milioane dar... Super Ofertă! era redus la 1 milion. (Să mai zică cineva că nu există reduceri reale de 50%...) Într-un final, mi-am primit ungia, acum strălucitoare, înapoi, şi, ştergând-o subtil de uleiul pus cu dărnicie, i-am zâmbit domnişoarei spunându-i că e super bună super oferta dar că am de mers până undeva şi, dacă mă hotărăsc, mă întorc. S-a uitat fix la mine cu o urmă de reproş în privire. Adică ce mai era de hotărat? Nu aveam unghia lucioasă? Nu vedeam cu ochii mei că la restul de 9 le era ruşine să-i stea alături? Şi-a dat probabil seama că strădania fusese în zadar... Am ocolit toate magazinele de la etajul respectiv şi am plecat convinsă, încă o dată, că nu aş putea lucra niciodată în vânzări.

E ca atunci când...

...tocmai ai ieşit din duş, eşti îmbrăcată sumar şi te grăbeşti să pleci la lucru, iar cineva sună la uşă; te uiţi pe vizor, deschizi puţin cât să scoţi capul, iei plicul şi întinzi o mână să semnezi apoi spui mulţumesc şi te faci că nu vezi zâmbetul larg de pe faţa curierului.

Azi e vineri

La cafea înainte de lucru, fericită că am găsit loc de parcare înainte să rămân fără benzină, cam cu acelaşi chef de lucru ca luni, cu planuri măreţe de weekend şi fără bani :)

Mă gândesc cu groază la noul birou mai mic şi la aglomeraţia din firmă. Acum împărtăşesc sentimentul neplăcut al unui bursuc scos din vizuină şi mă pregătesc psihic să împart spaţiul de întâlnire al microbilor cu un număr adiţional de 3 persoane. Îmi zic că totuşi poate nu e aşa de naşpa, că în final o să mă obişnuiesc cu noua proximitate, cu oameni care trec prin spatele meu să meargă la baie şi care mă mai privesc din când în când în toată splendoarea mea: cu căştile pe urechi, muzica tare şi făcând lip-sync în timp ce dau din cap pe ritmuri metalice.

Da, o să fie ok :D

Azi e luni

Îmi beau cafeaua în văgăuna simpatică fără aerisire, alături de nişte moşi comunişti - judecând după outfits - care par mereu să învârtească ceva afaceri şi de elevii liceului din apropiere, fugiti de la ore - observaţie: înjuratul la fete încă e o dovadă de “coolness”. Muzica ce-şi face cu greu loc prin fum e cam de duzină, aşezarea fotoliilor nu foarte inspirată, stil vagon de tren. Ăsta era un loc mai drăguţ cu ceva luni în urmă, dar s-au schimbat patronii; acum, de fiecare dată când vin, o nimeresc la bar pe tipa care îmi umple cana de cafea atât de mult că abia dacă mai am loc să picur nişte lapte peste; e un fel de “when tipping goes wrong” sau pur şi simplu aşa face ea cafelele.

Peste drum, vitrina dezolantă de la 'Optica' s-a ales cu un cap de Moş Crăciun şi cu o beteală asortată roşie - sinistră... It's the season, probabil la birou s-a pus bradul. Nu am intrat în atmosferă, e mult prea devreme şi prea sec. Anul ăsta aş vrea să fiu spiriduşul verde rău, chiar dacă în secret visez la bradul de Crăciun pe care o să-l împodobesc în colţul cel mai puţin aglomerat din casă - de îndată ce o să-l găsesc.

Până una alta, azi e luni şi sper că la fundul ceştii de cafea o să dau de entuziasmul de lucru.

Ză bonzai

De când am dat cu privirea de el am ştiut că nu are nici o şansă. Avea frunzuliţele de un verde puternic şi lucitor, părea puţin dezorientat în ghiveciul minuscul în care fusese aşezat strâmb şi în grabă - probabil în viteza unei benzi rulante. A venit cu o etichetă în 4 limbi pe care scria sumar cum trebuie crescut. Am oftat adânc când l-am primit şi preţ de o secundă am avut o viziune sumbră: pomişorul era uscat şi-i cădea ultima frunză. Nu l-am lăsat la birou, de ruşine să nu-l vadă colegii - care mi l-au făcut cadou - deshidratat şi trist. L-am dus acasă şi l-am pus în geamul de la bucătărie, să se uite la nuc; am încercat să-i pun apă cât mai des, cu toate că, fiid aproape de calorifer, cu o tăviţă de apă super mică, l-am găsit de câteva ori cu pământul uscat :D S-au şi îngălbenit câteva frunzuţe, altele chiar au căzut... Nu-i de bine. Am auzit că bonzaii sunt pretenţioşi şi, cunoscându-mi trecutul sinistru alături de alte plante nevinovate, cred că aş avea şanse reale doar cu un cactus…

Dulapul meu

E mai degrabă un mini-muzeu ce găzduiește piese vestimentare datând din perioada liceului (de o valoare sentimentală inestimabilă) alături de alte exponate mai apropiate zilelor noastre (care fie sunt prea largi fie prea strâmte, în funcție de diversele etape ale fluctuației în greutate). La acestea se mai adaugă și colecția hainelor nepurtate și cea a hainelor care nu pot fi purtate.

Trebuie menționată și galeria cu pantofi, cea mai nouă secțiune din muzeu, cu piese în majoritate negre, lucioase sau catifelate. Dintre acestea, cele mai de preț sunt deja celebrele perechi: 'bitch shoes' și 'squeaky-ugly-duckling-shoes'.