În încercarea de a mă dezvăţa de mersul cu taxi, azi am pornit eroic spre fir. Mi-au ingheţat nasul şi picioare dar era prea frumos afară: fulgi grămadă, zăpadă jur împrejur. Cam după 20 de minute (în timpul celor care merg prea des cu taxi, real cred că au fost vreo 10) urc în fir şi încerc să-mi compostez biletul. Fiind novice, mai ales de când cu noile aparate cu “bip”, bag biletul de câteva ori şi… nimic. Acum că lumea se uita la mine nu era problemă, căciula mea cu blană de pluş în frunte m-a ferit de rele şi deochi. Eram pe la a 4-a sau 5-a tentativă când un samaritean mi-a sugerat că poate biletul se bagă invers. Io, deschisă mereu la păreri noi, pun în practică. Same shit, biletul nu se compostează şi gata. Mă dau bătută, mai las doi oameni cu cartele să se ponteze şi apoi un alt biletist. Îi urmăresc atent mişcările şi apoi îl plagiez cu neruşinare. Se imprimă şi biletul meu, vag, undeva pe la mijloc; eu mă bucur şi pentru atât şi fixez cu ochii câţiva participanţi ''Na! Am reuşit''.
Apoi, simţindu-mă integrată în familia de călători, fac ce-mi place mie mai mult: studiez şi emit în gând idei preconcepute. Colegul samariteanului îmi sare imediat în ochi. E un tip până în 28, de înăltime mijlocie, subţirel, în pantaloni gri închis, uşor mulaţi. Un parpalac negru, sintetic, dar cam subţire pentru vremea de afară, alături de un fulărel la fel de subţirel, îi completează outfit-ul. E tuns în tendinţe, dat cu puţin gel pe creastă. So far so good. Ce făceau parte clar din garderoba de primăvară-vară erau pantofiorii crem de piele întoarsă care în mod ciudat nu păreau să se fi udat în zăpada de 5 cm. Mă întreb cum a reuşit… eu mă fac ca un porc pe shoes în condiţii similare. Oricum, tipul ăsta părea o persoană preocupată de aspectul său fizic, lucru deloc rău, mai ales pentru un dude. Un pic prea plin de el poate, prin atitudine şi miscări, dar ok. A pierdut însă mult din punctaj când am văzut că pe telefon avea “screen saver” cu poza lui.