Panic can’t be too far…

E destul de grav. Încep să fiu uşor ingrijorată; mai ales că nu m-am gândit niciodată că se poate ajunge aici. Pe undeva e firsc însă, asa se întâmplă cu lucrurile pe care le luăm de-a gata şi uităm să le mai conştientizăm. Apoi vine ziua când rotiţa din mecanism dă greş şi nu se mai învârteşte. În cazul de faţă parcă am scos cărămida aia care face ca tot zidul să se dărâme. Iar acum mă uit la o grămadă de moloz cu care nu ştiu ce să fac.
Da, e destul de grav pentru că de trei zile cafeaua nu mai are efect; nici prima, nici a doua, nici a treia şi nici chiar a patra. Nu-mi amintesc să fi păţit asta niciodată până acum. Adică ok, prima cafea e de dezmorţire, singurul motiv pentru care sunt capabilă să mă rostogolesc dintre cearşafuri dimineaţa. A doua e cafeaua care îmi deshide ochii şi mă face să zâmbesc. A treia e de plăcere, e relaxantă dar îmi dă şi plusul de energie să termin ziua de lucru. A patra e de obicei de conjunctură şi destul de rară (există şi a cincea deşi pare mai degrabă un mit pentru că ora la care ajung să o beau e imposibilă). Dar de trei zile totul s-a dat peste cap. Sunt la a treia cafea şi parcă sunt la prima. Omg, poate am devenit imună! "The day coffee stopped working" - cu siguranţă un titlu de film horror. Cred că se impune un “restart”... O zi fără cafea... Poate funcţionează… Acum mai trebuie doar să găsesc oameni dispuşi să mă tragă jos din pat, să mă imbrace şi să mă lipească de scaunul de la birou.